Marjele la obligaţiunile statului elen pe cinci ani au urcat recent la peste 200 puncte de bază. Din nou pieţele capătă frisoane încercând să desluşească capacitatea noului guvern de la Atena de a se ocupa serios de consolidarea unui buget public al cărui deficit este în zona de două cifre. Şi iarăşi, în relaţie cu temeri similare faţă de deficite bugetare tot mai mari în ţări din zona euro, se imaginează scenarii privind mersul Uniunii Monetare. Aşa cum am subliniat în articolul precedent se conturează o criză fiscală în mai toată Europa şi în alte nu puţine ţări ale lumii. Cauzele sunt legate de impactul crizei financiare/economice, care a scăzut dramatic încasări bugetare şi a diminuat posibilităţi de creştere economică, pachetele de asistenţă financiară pentru bănci şi, frecvent, activismul bugetar prin care s-a încercat atenuarea efectelor recesiunii adânci.

Eforturile statelor de a se lupta cu efectele crizei sunt însă amputate sever de lipsa de apetit a băncilor de a reporni creditarea. Chiar dacă linii de finanţare de la bănci centrale sunt foarte ieftine, băncile comerciale caută să-şi reducă gradul de îndatorare (aşa-numitul leverage), să-şi mărească baza de capital propriu. Iar, din acest punct de vedere, dorinţa lor este întemeiată. Fiindcă această criză are ca origine şi o îndatorare excesivă a băncilor şi a celor care au recurs la împrumut (spre deosebire de emisiune de noi acţiuni). Supraîndatorarea excesivă a fost ilustrată săptămâna trecută şi de eşecul răsunător al holdingului de stat Dubai World. Lumea, ani de-a rândul, a vă­zut în Emirate o arie de mare dinamism econo­mic şi de stabilitate, în condiţiile în care rezer­ve de petrol (ale Abu Dhabi) păreau să ofere baza pentru proiecte economice îndrăzneţe. Şi totuşi, vedem acum prăbuşirea unei părţi dintr-un mit aşezat pe datorii de circa 80 mi­liarde de doalri SUA. Drept este că Emirate