După ce a trecut de pe micul pe marele ecran, s-a „distrat” în jocurile video sau pe siturile de Internet, pisoiul sarcastic debutează, „live”, într-un musical.

Motanul Garfield, în „vârstă” de 31 de ani, a revenit în România în luna noiembrie, pe Boomerang, un post de televiziune dedicat copiilor. Jim Davis, „părintele” celui mai leneş şi mai şmecher dintre motanii din desenele animate, povesteşte cum s-a „născut” acest personaj şi cum reuşeşte el, întotdeauna, să iasă „basma curată” din toate năzdrăvăniile pe care le face.

EVZ: Care este povestea lui Garfield, cum s-a născut?

Jim Davis: Mi-am dorit să fiu desenator încă din şcoala generală. Am absolvit liceul, am urmat în facultate cursuri de business, dar visul de a fi desenator nu s-a stins. După facultate, am acceptat un post la o agenţie de publicitate pentru ca în scurt timp să fac primul meu mare pas: am devenit asistentul desenatorului Tom Ryan („responsabil” pentru benzile desenate Tumbleweeds). Munca alături de Tom m-a disciplinat şi m-a învăţat ce înseamnă de fapt să fii autor de benzi desenate cu normă întreagă. Prima mea încercare de a produce propria mea bandă desenată s-a numit „Gnorm Gnat” şi avea la bază lumea gândacilor. Am încercat de nenumărate ori să-l introduc pe Gnorm în „circuitul” benzilor desenate. Să-l aduc zilnic în atenţia lumii întregi. După multe încercări, editorului unei reviste de benzi desenate, căruia i se facuse milă de mine, mi-a spus: „Ai talent, iar glumele sunt amuzante. Dar gândaci? Cine se poate raporta la un gândac?”. Aşa se face că am dat pagină după pagină în revistele de benzi desenate, în încercarea de a înţelege ce se caută. Am aflat că foarte multe dintre desenele animate de succe erau despre câini: Snoopy, Marmaduke, Belvedere...dar nici o pisică! Aşa că am început să jonglez cu desene cu pisici, ajungând în final la varianta de pisică p