Cursurile au fost întrerupte în această dimineaţă şi vor fi reluat în 7 decembrie, după ce medicii au confirmat prezenţa virusului A H1N1 la şapte elevi de la unităţi de învăţământ diferite. Potrivit medicilor şi mama unuia dintre bolnavi este suspectă că ar fi contactat virusul gripal. Numărul total al cazurilor de îmbolnăvire cu gripa nouă a ajuns la 44
Zeci de elevi care au venit la cursuri în această dimineaţă au fost trimişi acasă de conducerea şcolilor în care învaţă, după ce medicii sibieni au confirmat şapte cazuri de îmbolnăvire cu gripa nouă la elevi. Chiar dacă elevii au fost liberi în ultimele zile şi nu au intrat în contact cu colegii, autorităţile au decis totuşi să suspende cursurile în clasele în care învăţau elevii respectvi, pentru a evita ca virusul să se răspândească. „ Toţi pacienţii prezintă forme uşoare ale bolii. Patru dintre aceştiaau rămas internaţi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu, iar trei au fost izolaţi la domiciliu, fiind monitorizaţi în permanenţă“, ne-a spus medicul Adela Morar, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu. Potrivit acesteia, pe lângă cei şapte elevi, gripa nouă a fost confirmată, în ultimele ore, şi la un student, iar mama unuia dintre elevii bolnavi prezintă şi ea simptome ale bolii.
Clasele au fost dezinfectate
Informaţi despre această situaţie de către DSP, reprezentanţii unităţilor de învăţământ au luat deja primele măsuri, după ce i-au trimis pe elevi acasă. „ Noi am aflat în această dimineaţă şi i-am trimis acasă pe elevii clasei a XI-a B. În plus, toate clasele şi grupurile sanitare au fost curăţate şi igienizate, iar sala în care învăţa elevul bolnav a fost închisă. Chiar dacă elevul s-a îmbolnăvit în perioada în care au fost liberi şi nu a intrat în contact cu ceilalţi, măsura vine să prevină apariţia de noi cazuri. Cursurile în celelalte clase se desfăşoară î