- Editorial - nr. 430 / 2 Decembrie, 2009 Din 1990 incoace, am fost de mai multe ori in Basarabia, atat ca simplu cetatean roman, ajuns acolo sa-mi vad si sa-mi cunosc fratii, cat si ca demnitar al statului, deputat in Parlamentul Romaniei. Doream inca demult, din timpul studentiei clujene, sa pasesc pe pamantul mosiei Stefane, furat de muscal, nu atat cu sabia, ci, mai degraba, cu "mucul condeiului". O vedeam mereu, in reprezentarile mele, cu pumnalul implantat intre omoplati, de rusi si de multi vanduti "de-ai casei", deopotriva, rusofonii comunisti, samsari pe pamantul natal. Si, de fiecare data, in minte imi reveneau cuvintele lui Mihai Eminescu: "A rosti numele BASARABIA e una cu a protesta contra dominatiei rusesti"; "Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru, cucerit cu plugul, aparat cu arma..." Am vazut Basarabia, in cautarea acelor radacini adanci, iubitoare de pamant basarabean, mai intai pe vremea amagitoarelor "poduri de flori", pentru a-i intalni pe cei din Leuseni, Crauleni, Anenii Noi, Hancesti, Dubasari, Soroca, ai caror parinti si frati au albit cu oasele lor drumul spre Kolama, Vorkuta si Magadan, pana dincolo de Cercul Polar, cand, mereu in umbra doliului, sirul deportatilor intre 1944-1949 a scris cartea durerii, purtandu-si crucea in urcusul Golgotei in "glorioasa epoca stalinista". Putini dintre ei au mai facut calea intoarsa, multi avand interdictia de a mai reveni in locurile natale. Venea puhoiul rosu, atat de dramatic "prins" de Ion Valerian in poezia "Aiasta n-o putem uita!": "Acolo unde rasul luminase cerul/ In suflet cald de multul seceris,/ Paganii implantara fierul/ Si graul fu luat in chiot din hambare:/ Din fiecare bob _ o lacrima de gospodar,/ Iar painea noastra, framantata-n truda,/ O hapai dusmanii-n sange uda,/ Si crucea de pe turla aurita/ Pe inima lui Dumnezeu fu pravalita./ Ardeau troitele pe la rascruce