Vanzarile de bere, cea de-a doua cea mai mare piata din industria bunurilor de larg consum dupa cea a tigaretelor, au scazut cu 7,5% in septembrie comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, potrivit estimarilor ZF pe baza datelor Institutului National de Statistica (INS).
Acesta este primul semn de revenire inregistrat de industria berii, dupa socul experimentat de producatori in vara acestui an, cand vanzarile au scazut la nivel de piata cu pana la 25%.
Din cauza rezultatelor inregistrate in vara, vanzarile de bere s-au diminuat in trimestrul trei - unul dintre cele mai bune din an- cu peste 18%, iar managerii celor mai mari companii din industrie se feresc sa faca estimari cu privire la evolutia pietei berii la finalul anului 2009.
"In conditiile economice actuale este dificil sa faci o estimare corecta", a declarat Stephan Maria Weber, presedintele Ursus Breweries, companie care a rulat anul trecut afaceri de peste 325 mil. euro. Berarii au vandut in primele noua luni ale acestui an 14,1 milioane de hectolitri de bere, de 1,2 miliarde de euro (pret la raft).
Acestea sunt cu 16% mai mici decat in aceeasi perioada a anului trecut, cand depaseau 16 milioane de hectolitri.
Vanzarile de bere, cea de-a doua cea mai mare piata din industria bunurilor de larg consum dupa cea a tigaretelor, au scazut cu 7,5% in septembrie comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, potrivit estimarilor ZF pe baza datelor Institutului National de Statistica (INS).
Acesta este primul semn de revenire inregistrat de industria berii, dupa socul experimentat de producatori in vara acestui an, cand vanzarile au scazut la nivel de piata cu pana la 25%.
Din cauza rezultatelor inregistrate in vara, vanzarile de bere s-au diminuat in trimestrul trei - unul dintre cele mai bune din an- cu peste 18%, iar managerii celor mai mari companii din indus