Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi pompieri au fost trimişi în judecată de Departamentul Naţional Anticorupţie (UPDATE)

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Mai mulţi ofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Semenic”, în frunte cu fostul şef al instituţiei şi fostul şef de la „Doi ş-un sfert”, sunt trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA).

Potrivit procurorilor DNA, „în 2007, ISU Caraş-Severin a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi, unii dintre acuzaţi fiind membri ai comisiilor de examinare. Acest concurs, organizat în perioada 13 iulie - 13 august 2007, a fost organizat pentru încadrarea de subofiţeri din sursă directă, în scopul ocupării unor posturi vacante existente la nivelul sediului inspectoratului, şi la unele subunităţi de pe raza judeţului”.

Vasile Tomioagă, inspector şef la vremea aceea la ISU „Semenic” Caraş-Severin, avea ca atribuţii de serviciu să urmărească şi să controleze comisiile de examinare la concurs.

Acuze la nivel înalt

Martin Trandafir, şeful de la „Doi ş-un sfert” Caraş-Severin avea ca atribuţii să asigure corectitudinea examenelor concurs, astfel încât să prevină şi combată faptele de abuz şi corupţie.

„Ambii şefi, împreună cu membrii comisiei pentru susţinerea probelor fizice, şi-au exercitat în mod abuziv îndatoririle de serviciu şi au favorizat un număr de 48 de candidaţi, prin majorarea notelor obţinute şi a timpilor realizaţi la probele fizice, fiind admişi în detrimentul altor candidaţi”, se arată în comunicatul de presă al DNA. În ceea ce priveşte poziţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ Caraş-Severin. conducerea cunoaşte aceste acuzaţii. „Se pleacă de la prezumţia de nevinovăţie. Până la finalizarea procesului cei acuzaţi îşi desfăşoară activitatea conform competenţelor“, a declarat Anca Balint, biroul de presă al inspectoratului.

CITEŞTE ŞI:

PORTRET / Anca Balint pompierul care strigă „arde!”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SNSPA a decis nominalizarea lui Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace / Pricopie: O recunoaştere a eforturilor susţinute în promovarea păcii şi stabilităţii în regiuni marcate de tensiuni globale

News.ro acum 43 minute
Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, joi, declanşarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Rectorul SNSPA, Remus P

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 33 minute
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda: „Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător şi nu îndeplineşte standardele democratice europene”

News.ro acum o ora
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat şi a cărui ţară organizează alegeri prezidenţiale tot în luna mai, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Știri România Jandarm împuşcat accidental în cap de un coleg în timpul unui exercițiu. S-a stins la doar 27 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
O tragedie a avut loc ieri seară, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, din județul Dâmbovița, unde un jandarm de doar 27 de ani din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române a fost împușcat accidental în zo

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la BEC

Wall-Street.ro acum 19 minute
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC), scrie Agerpres. Miercuri, Diana Şoşoacă a anunţat că îşi va depune joi dosarul pentru a se înscrie în cursa elec

Ciolacu: Punem astăzi punct primelor nejustificate de la Romsilva / Angajaţii din domeniul silvic nu vor mai beneficia de acele prime echivalente cu minimum cinci salarii pe ultima lună de activitate

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu anunţă, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se iau măsuri pentru a stopa primele nejustificate de la Romsilva. ”Punem astăzi punct primelor nejustificate de la Romsilva, nu vor mai exista şefi care ies la pensie cu bonus

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°