Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare de criză - Revista presei locale

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Ziarele de astăzi scriu despre sărbătoarea Zilei Naţionale care a fost mai "ştearsă" decât în alţi ani, despre faptul că, ieri, la Alba Iulia, a fost dezvelit bustul poetului Grigore Vieru, dar şi despre prima persoană vaccinată împotriva gripei porcine, în judeţul Alba.

Sarbatoare de criza. Criza pare sa fi fost cel mai mare inamic al sarbatorii de 1 Decembrie de la Alba Iulia. Daca in alti ani gustul amar a fost lasat de vreme, prea cetoasa sau atit de umeda incit noroiul facea legea, ori de sutele de “simpatizanti” ai diferitelor partide care veneau sa-si urle “oful” in Cetatea Marii Unirii, in acest an s-a vazut ca fondurile limitate pot afecta serios manifestarile. In prima parte a zilei, cam jumatate din program a constat in depuneri de coroane si totul s-a intimplat destul de in graba, pentru ca la ora 11 se inregistra deja o jumatate de ora intirziere fata de programul oficial. Parada militara nu a mai existat, spre dezamagirea multor albaiuleni, in special a celor mici, iar parada portului popular s-a transformat intr-o parada culturala, in care cea mai mare parte a celor care au defilat erau din judetul Alba. Monitorul de Alba

Bustul lui Grigore Vieru veghează la Alba Iulia, capitala tuturor românilor. Alba Iulia a fost martoră a unui frumos eveniment, cum puţine se mai întâmplă astăzi, iar autorităţile locale au meritul lor evident în modul în care au îmbrăţişat şi sprijinit ideea de a-l statornici pe fratele basarabean Grigore Vieru în Cetatea Unirii. Un loc în care poetul Grigore Vieru venea mereu, sperând ca fraţii despărţiţi de sârma ghimpată a unei graniţe staliniste absurde să se regăsească aidoma acelora de la 1918. Iaşiul a fost primul oraş care i-a dat numele lui Grigore Vieru unei străzi. Alba Iulia este primul oraş care îl eternizează astfel pe poet, ridicându-i un bust pe Aleea Scriitorilor; în acelaşi timp o stradă urmează să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 47 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 21 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 29 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°