Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Rabla”, interzis maşinilor importate din 2007

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Posesorii de maşini înscrise în circulaţie în România după 31 decembrie 2006 nu vor putea participa la Programul „Rabla”. Sursa: Sorin Antonescu

Măsura - prevăzută în ghidul de fiananţare al Programului de Înnoire a Parcului Auto - se va aplica de la 1 ianuarie 2010, după cum au anunţat oficialii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit acestora, nici rablele radiate din circulaţie nu vor mai putea fi valorificate.

„Am decis să nu mai primim maşinile uzate aduse de afară şi înmatriculate la noi în ultimii trei ani. Motivul: nu ar fi corect să intre în program şi să fie plătite de statul român, după ce au rulat în altă ţară”, susţine Emilian Tobă, director în cadrul AFM.

Gheorghe Papuc, „părintele ghidului”, a precizat însă că hotărârea a fost luată „la nivel guvernamental”, întrucât „o parte din gunoiul auto al Europei s-a mutat la noi în ultimii trei ani”.

Pe de altă parte, de anul viitor, un autovehicul nou va putea fi achiziţionat pe baza a „cel mult trei tichete valorice, de 3.800 de lei fiecare, emise în Programul «Rabla»”.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare maşină nouă, beneficiarul poate să ducă la centrele de colectare a fierului vechi şi trei autoturisme uzate.

În cadrul programului, o persoană poate cumpăra un număr nelimitat de maşini noi.

CITIŢI ŞI:

Luptă pentru o Dacie până în mormânt

Noul val, maşinile ultra-low cost

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 11 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°