Primul preşedinte al UE şi noul său ministru de externe au făcut ieri primii lor paşi, datorită intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, având în faţă o provocare importantă: să le dovedească faptul că se înşală numeroşilor critici, care denunţă o greşeală de „casting“, relatează AFP.
Înfiinţarea postului de preşedinte permanent al Consiliului European, încredinţat fostului şef al guvernului belgian, creştin-democratul Herman Van Rompuy, şi a celui de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe al UE reprezintă principala inovaţie a Tratatului de la Lisabona.
Cele două posturi urmează să ofere mai multă vizibilitate Europei în lume. Van Rompuy pune capăt, cel puţin la nivel de şefi de stat, sistemului de rotaţie semestrială al preşedinţiei UE între ţările membre.
„Astăzi, cetăţenii europeni intră într-o nouă eră“, a afirmat ieri premierul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară va continua să asigure preşedinţia rotativă a UE până la sfârşitul anului.
„UE va putea să vorbească pe o voce puternică pe scena internaţională“, a declarat, la rândul său, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Deocamdată, alegerea tandemului european continuă să ridice semne de întrebare. Necunoscut în Europa, Van Rompuy i-a dezamăgit pe cei care ar fi preferat o personalitate carismatică, capabilă să discute de la egal la egal cu Statele Unite şi China. El „va prefera modelul «preşedintelui chairman» decât acela al «preşedintelui lider», adică un preşedinte cu responsabilitatea de a apropia punctele de vedere. Rolul său se va limita la influenţă“, subliniază Thierry Chopin, profesor la Colegiul Europa din Bruges, şi Maxime Lefebvre, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, într-un studiu publicat în cursul acestei săptămâni de Fundaţia Schuman.
De altfel, Van Rompuy face tot posibilul pentru a rămâne în umbră. În plus, el
