Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încasările la buget au crescut în noiembrie faţă de aceeaşi lună din 2008, după un an de declin

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Veniturile bugetare au însumat în noiembrie 12,1 miliarde de lei, mai mari cu 125 de milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, citat de NewsIn.

Aceasta este prima creştere a veniturilor bugetare din acest an, pe fondul unor încasări mai bune din accize şi a unei mai bune colectări.

Încasările bugetare au început să scadă semnificativ începând cu noiembrie 2008, când criza economică a început să fie puternic resimţită la nivelul economiei româneşti.

După primele zece luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat a scăzut uşor faţă de finalul lui septembrie, la 5,1% din produsul intern brut (PIB), însumând 25,507 miliarde de lei (5,94 miliarde de euro), după ce cheltuielile bugetare au sporit în primele zece luni cu 4,7%, iar veniturile s-au redus cu 6,9%, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Autorităţile române şi FMI au menţinut ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din PIB, în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie de la Bucureşti. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara, însă, că deficitul bugetar estimat pentru 2009 este de 7,8% din PIB, luând în calcul şi efectul măsurilor fiscale recent validate de Curtea Constituţională.

După publicarea execuţiei bugetare la zece luni, Gheorghe Pogea declara, pentru NewsIn, că guvernul se va încadra în ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI pentru finalul acestui an, de 7,3% din PIB, şi nu va depăşi cheltuielile prevăzute.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°