Autoriţăţile de la Teheran i-au pus în liberate pe cei cinci marinari britanici reţinuţi pe 25 noiembrie, a anunţat, astăzi, Agenţia Fars, care citează reprezentanţi din cadrul Gardienilor Revoluţiei. "Britanicii care au intrat ilegal în apele teritoriale iraniene şi au fost arestaţi în apropiere de Insula Siri au fost eliberaţi în urmă cu câteva ore", a anunţat Fars.
"Potrivit mărturiilor echipajului iahtului cum că au intrat din greşeală în apele iraniene, şi în urma investigaţiilor a devenit evident că această intrare ilegală este rezultatul unei erori", mai spune aceeaşi sursă.
Vestea a venit la scurt timp după ce ministrul britanic de interne, David Miliband a vorbit la telefon cu omologul său iranian.
Autorităţile de la Londra au confirmat informaţia câteva ore mai târziu. Şeful diplomaţiei de la Londra a salutat modalitatea "profesională" cu care Iranul a tratat acest caz şi a precizat că cei cinci marinari au părăsit Insula Siri şi sunt în drum spre apele internaţionale, scrie BBC.
Pe 25 noiembrie, marina iraniană i-a reţinut pe membrii echipajului unui iaht care plecase din Bahrein cu destinaţia Dubai (Emiratele Arabe Unite), sub acuzaţia că ar fi intrat fără permisiune în apele teritoriale ale statului islamic. Nu s-a aflat de arestare decât cinci ani mai târziu.
CITIŢI ŞI:
Iranul a arestat cinci navigatori britanici | VIDEO