* scorul a fost deschis de nigerianul Henry Emekuwe venit în probe la CF Brăila
Ieri, la ora 11.00, CF Brăila a susţinut primul amical al săptămânii în curs unul în care Vasile Darie a trimis în teren jucătorii care au evoluat mai puţin, dar şi un nigerian Henry Emekuwe, care a fost coleg de echipă la Târgovişte cu actualul jucător de la gazde, Ndigwe, şi anume: Botaş - Moldoveanu, Olenic, V. Nicolae, Necoară - Pânzaru, Pascu, V. Gheorghe - Tudor, Lupu, Henry.
După obişnuita perioadă de tatonare a urmat o dublă ratare a brăilenilor. Pânzaru (min. 14) a şutat de la marginea careului, iar Pascal a scos mingea, in extremis, de la radăcina barei, iar la cornerul rezultat Viorel Nicolae a trimis mingea, plasat, cu capul, însă, portarul gălăţean, printr-o robinsonadă artistică a evitat din nou golul.
Două minute mai târziu, nigerianul sosit în probe, Henry, a luat o acţiune pe cont propriu şi, de la 16 metri, a şutat la colţul lung al porţii apărate de Pascal.
Jocul s-a echilibrat apoi, iar cu cinci minute înainte de finalul primei reprize Blănaru a trimis un lob perfect peste Botaş, mingea a lovit bara transversală a porţii brăilene şi a căzut dincolo de linia de poartă.
Cu Mitrea, Bosoi, Stăciulescu, Ndigwe, Panait şi Turor, formaţia brăileană a avut o mai bună posesie a mingei în repriza a doua astfel că, la doar două minute de la reluare, Panait a adus din nou gazdele în avantaj. În minutul 55, CF Brăila a beneficiat de un corner, Moldoveanu a centrat în faţa porţii, iar Pascal, nejenat de nimeni a scăpat mingea în propria poartă, 3-1, stabilind astfel scorul final al testului de verificare.
Gazdele au mai avut o ocazie în finalul partidei, când Tudor a şutat înşelător însă noul intrat în poarta gălăţeană, Trifan a înlăturat pericolul.
În repriza a doua, trei juniori de la CF Brăila, Techiu, I