…poporul e un concept elastic. E intr-atat de elastic incat, daca mi-as ingadui o licenta poetica, as spune ca e un concept-curva. Ceea ce, sa ne-ntelegem, nu ma impiedica sa-l iubesc. Sau sa-l dispretuiesc. In functie de definitie. Sau de nevoi.
Cum poate fi definit poporul? (a) ca suma a cetatenilor; (b) ca suma a cetatenilor cu drept de vot; (c) ca suma a cetatenilor care si-au exercitat dreptul de vot; (d) ca suma a cetatenilor care isi manifesta in strada crezurile politice; (e) ca o comunitate ce depaseste suma indivizilor, o anume generatie, sau vointa majoritatii la un moment dat; (f) ca societas; (g) ca universitas… si, cu putina bunavointa, s-ar putea continua as apana pe la “z” sau chiar dincolo.
Se vorbeste mult in aceste zile despre “popor”. Nimic nou. De cand “vointa poporului” a fost acceptata de catre (mai) toata lumea drept piatra de temelie a oricarei societati democratice, poporul a devenit de neocolit. Toti politicenii lucreaza “pentru popor”, “in numele poporului”, “impreuna cu poporul”, “resepecta dorinta poporului”, s.a.m.d. Nimeni nu va mai indrazni sa-i spuna poporului “bai, esti prost”, decat daca e dispus sa se sinucida politic.
Manifestatia de la Timisoara a redeschis, dintr-un nou unghi, aceasta rana numita, simplu dupa vorba, dupa port, “popor”. Poporul a iesit in strada? De la ce numar incolo se poate vorbi despre “popor”? 100? 1000? 10,000? 100, 000? In 1990, in functie de perspectiva, poporul putea fi cel de la IMGB face ordine, sau cel din Piata Universitatii (platit de legionari si burghezi). Au fost minerii manipulati? Dar cand l-au sechestrat pe Ceausescu, au fost poporul? Dar cei din 1989 de la Timisoara? (Va mai amintiti “agenturili”) Dar cei din 2009 de la Timisoara? (agenti PDL). Cand au manifestantii barsoveni dreptul sa se defineasca drept “popor iesit in strada”?
Conceptul pare sa se prostitueze cu
