Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Animale de companie în România, lei în Africa

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Paco, Richie, Richard şi Simba sunt patru lei crescuţi ilegal în România care au fost transferaţi astãzi de cãtre fundaţia pentru protecţia animalelor Vier Pfoten în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud.

Cei patru lei sunt masculi tineri, nãscuti în captivitate, care au fost cumpãraţi de proprietarii lor de la comercianţi sau circuri ambulante.

Unul dintre ei este Paco, un leu de aproximativ un an şi jumatate, care a fost ţinut în captivitate privatã, ilegal, într-un cartier din Bucureşti. El a fost cumpãrat de stãpânul sãu de la nişte romi care îl hrãneau cu mâncare de câine. "Despre Paco am aflat chiar de la proprietarul lui care ne-a sunat pentru cã a aflat de rezervaţia din Africa de Sud", povesteşte Ruxandra Stoica, reprezentanta Fundaţiei Vier Pfoten.

Cel mai mic este Richie, leul din Urziceni de numai 10 luni, care a fost ţinut tot în captivitate privatã, lângã un restaurant. Stãpânul sãu l-a cumpãrat pe Richie din târgul Vitan din Capitalã, ca pe un obiect. Richie a fost gãsit de Direcţia Sanitar-Veterinarã, care în urma unei sesizãri a efectuat un control şi a anuţat fundaţia.

În ceea ce-i priveşte pe Richard (în vârstã de 1 an şi 8 luni,din Ploieşti) şi Simba (8 ani, din Piatra Neamţ), aceştia au fost donaţi de Grãdinile zoologice unde trãiau, în condiţii nu tocmai bune din cauza costurilor ridicate de întreţinere.

De astãzi, felinele vor avea o viaţã fericitã în condiţii potrivite cerinţelor speciei din care fac parte în rezervaţia Lionsrock, din Africa de Sud.

Costurile de transport vor fi suportate de fundaţie. Pentru o felinã mare drumul se ridicã la aproximativ 9.000 de euro, deci în total pentru cei patru lei aproximativ 36.000 de euro.

Citeşte pe adevãrul.it ce sancţiuni legale prevede legislaţia din România pentru deţinerea şi comercializarea de animale sãlbatice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°