Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început goana după brazi

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

În oraş au apărut deja primele oferte în materie de pomi de Crăciun. Spre deosebire de alţi ani, ofertele sunt mai atrăgătoare, dar bistriţenii mai cumpătaţi, când vine vorba de a-şi cumpăra un brad.

Cu doar trei săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă, oamenii sunt ademeniţi cu oferte tentante, atât din partea comercianţilor, cât şi din partea Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud în privinţa achiziţionării unui pom de Crăciun. Dacă preferă să aibă în casă un pom natural de Crăciun, bistriţenii pot să plătească pentru un exemplar între 20 şi câteva sute de lei, în funcţie de înălţimea pe care o are pomul dorit. Din cauza faptului că o bună parte din fondul forestier din Bistriţa-Năsăud a fost retrocedat foştilor proprietari, Direcţia Sivică nu se poate lăuda anul acesta cu exemplare de talie mare. La pepiniera de la Sărata vor fi scoşi la vânzare peste 1.000 de molizi argintii, care măsoară între 80 de centimetri şi un metru şi care pot fi distribuiţi cu tot cu pământ la rădăcină sau puşi direct în ghiveci. Un astfel de molid costă cel puţin 60 de lei, la care se poate adăuga aproape 10 lei, preţul ghiveciului. „Brăduleţul poate servi pe post de pom de Crăciun chiar şi zece ani de acum încolo. Avantajul lor este că pot fi utilizaţi şi ca pom decorativ în grădini", spune Gheorghe Ivan, şeful Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud.

Transport în regim de taxi pentru brazi

Ca să îi încurajeze pe oameni să cumpere pomi naturali de la pepiniera de la Sărata, transportul este asigurat de cei de la Direcţia Silvică. Astfel că, pe lângă preţul pe care trebuie să îl achite pentru molidul pe care şi l-au ales, oamenii mai trebuie să mai plătească contravaloarea transportului în regim de taxi, de la Sărata până la domiciliul lor din Bistriţa. În cazul în care se face o comandă de trei pomi de Crăciun, transportul este gratuit, iar în cazul unei comenzi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din Bacău

Mediafax acum 34 minute
Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizați, duminică, în jurul orei 15.10, de către personalul medical al unui spital din municipiu despre faptul că, din secția de maternitate, a dispărut un nou-născut. „Polițiștii deplasați la fața locului

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 5 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 3 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Trei ucraineni aflaţi în zona montană din Maramureş au cerut ajutor salvamontiştilor / Doi dintre ei au probleme medicale

News.ro acum o ora
Trei cetăţeni ucraineni aflaţi în zona montană a judeţului Maramureş au cerut, duminică, ajutor salvamontiştilor, fiind demarată o operaţiune de salvare. ”Acţiune de căutare salvare a SPJ Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare monta

Cardinalii şi pelerinii, în rugăciune la mormântul Papei Francisc

BusinessMagazin acum 51 minute
Cardinalii prezenţi la Roma organizează, duminică, la un moment de rugăciune la mormântul regretatului Papă Francisc. Slujba a început la ora 16.00, ora Italiei (ora 17 - ora României), potrivit vaticannews.va.

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum o ora
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

O scrisoare a lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândută la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 46 minute
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

14°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°