Un bărbat de 41 de ani, din comuna Şuţeşti, a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce şi-a bătut soţia.
În ziua de 29 noiembrie, la ora 2.00, Florentina V. a reclamat la Postul de Poliţie Comunală că a fost agresată de soţul ei, Dumitru V. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cei doi soţi a izbucnit un conflict iar bărbatul i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi, în funcţie de rezultatul examinării medico-legale, vor dispune măsurile legale ce se impun faţă de suspect.
În aceeaşi zi, Petrică C., din comuna Romanu, a reclamat la Postul de Poliţie Comunala că, în ziua de 6 noiembrie, în timp ce se afla în zona căminului cultural din comună, a fost agresat de trei localnici. Este vorba despre Alin C., Marian N. şi Ionut V. care i-au produs victimei leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Un bărbat de 41 de ani, din comuna Şuţeşti, a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce şi-a bătut soţia.
În ziua de 29 noiembrie, la ora 2.00, Florentina V. a reclamat la Postul de Poliţie Comunală că a fost agresată de soţul ei, Dumitru V. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cei doi soţi a izbucnit un conflict iar bărbatul i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi, în funcţie de rezultatul examinării medic