Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Moş Crăciun speriat de gripa nouă

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Numărul mare al cazurilor de gripă nouă reduce activităţile extraşcolare la nivelul unităţilor de învăţământ. Serbările copiilor nu vor avea spectatori anul acesta , părinţii urmând să le pregătească celor mici cadouri numai acasă.

Grădiniţele şi şcolile din judeţ nu vor mai avea voie să organizeze tradiţionalele serbări de sfârşit de an. Asta după ce în judeţ au fost confirmate 45 de cazuri de gripă nouă, iar în momentul de faţă cinci clase de gimnaziu şi liceu sunt închise datorită depistării virusului A/H1N1.

Fără Moş Crăciun

Cei 160 de copii de la grădiniţa „Piticot” vor primi doar acasă în ghetuţe cadourile de la Moş Crăciun, nu pentru că nu ar fi fost cuminţi ci de teama gripei noi. „Nu mai ţinem serbările de Crăciun şi posibil nici concertele programate pe 11 decembrie la Orăşelul Copiilor din Cetatea Medievală. Dansurile pe care urma să le prezentăm acolo erau în faza de pregătire, dar am renunţat pentru că nu riscăm să-i îmbolnăvim pe copii. Am decis să luăm mai repede vacanţă, pentru că oricum sunt nişte zile de concediu fără plată pe care trebuie să le ia cadrele didactice, aşa că cei mici vor fi cu familia de Crăciun”, a spus Eva Sărmăşan, directoarea grădiniţei.

Serbări fără părinţi

Claudia Ştefan are şase anişori şi e în grupa mare a Căminului cu program prelungit nr.6. Fetiţa s-a pregătit de sărbători şi îl aştepată cu nerăbdare pe Moş Crăciun. Mama sa nu o va vedea însă anul acesta atunci când îi va spune Moşului o poezie. „Direcţiunea a decis să le accorde copiilor vacanţa mai repede, datorită zilelor libere obligatorii. Anul acesta însă vor face o serbare dar părinţii nu vor putea participa”, a spus Monica Ştefan, mama fetiţei. Nici la grădiniţa „Albinuţa”, unde au fost descoperite patru cazuri de îmbolnăvire cu virusul A/H1N1, copiii nu vor fi aplaudaţi de părinţi la serbare. „Nu se poate să nu vină Moş Crăciun la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°