Tânărul pasionat de cor a ajuns să cînte, în această vară, în Basilica Sf. Petru, cu ocazia participării Corului Sound la Festivalul Internaţional de Muzică Corală Sacră de la Roma şi Vatican.
Petruţ Sima are mai mulţi ani vechime în Corul Sound decât la serviciu.
De 15 ani, de când există Sound, de două ori pe săptămână, imediat după orele de lucru, el se duce la repetiţiile de la Casa Studenţilor şi nu poate concepe să renunţe la acest hobby.
“Am devenit dependent de plăcerea de a cânta în cor. În plus, am adunat o mulţime de amintiri care mă îmbogăţesc sufleteşte, ca pe toţi cei care cântă în Corul Sound”, spune tânărul.
Bucuria de a cânta în Corul Sound
Petruţ Sima era în anul l de facultate, la ASE, când verişoara lui, mezzosoprana Sidonia Nica, pe atunci, elevă de liceu şi coristă în Song, l-a prezentat dirijorului, regretatul Ioan Luchian Mihalea.
“Am apucat să cânt în Song doar câteva luni, dar a fost suficient să prind, pentru totată viaţa, microbul plăcerii de a cânta în cor.
Aşa că, după tragica dispariţie a lui Mihalea, mi-am dorit foarte mult să continui să cânt şi, la fel ca mine, simţeau toţi cei nou veniţi în Song.
Faptul că dirijorul Voicu Popescu ne-a preluat a fost o mare bucurie pentru noi şi, luni de zile, am muncit să-i dovedim că merităm să înfiinţeze, cu noi, un nou cor.
Aşa a apărut Sound, corul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, care în acest an a împlinit 15 ani, de când există, datorită maestrului Voicu Popescu şi iubirii noastre pentru cântec”, povesteşte Petruţ.
Astăzi Corulul Sound are un repertoriu muzical complex, de la epoca medievală, până la cea contemporană, din care nu lipsesc muzica de divertisment şi jazz-ul.
Iar în palmaresul Sound se află mai multe medalii de aur şi argint, obţinute la numeroase competiţii prestigioas