Candidatul PSD la preşedinţie a afirmat, într-un interviu publicat azi de "Gazeta Sporturilor", că, dacă va fi ales şef al statului, va schimba procurorul general al României. Întrebat dacă este de părere că dosarele lui Adrian Năstase de la DNA au fost politice, Mircea Geoană răspunde: "Posibil că da. Dar au ajuns în justiţie şi nu e treaba mea să mă pronunţ. A greşit Năstase, plăteşte în justiţie. Nu e treaba mea să urgentez dosarele. Nu este jobul meu. O ţară în care legea este capricioasă este o ţară nesigură, nedemocratică şi neatractivă economic". În ceea ce îl priveşte pe şeful DNA, Daniel Morar, contestat de lideri PSD, Mircea Geoană precizează că, dacă va ajunge şef al statului, nu îl va schimba pe acesta din funcţie. "Morar are un mandat. Nu am niciun fel de treabă cu Direcţia Naţională Anticorupţie", a adaugat Geoană. El menţionează însă că, "în schimb, procurorul general este altă conversaţie". "Doamna Kovesi a fost contestată de CSM. A fost pusă acolo cu forţarea regulii de desemnare a unui înalt demnitar", susţine Mircea Geoană. Întrebat dacă o va schimba din funcţie pe aceasta, Geoană răspunde: "Probabil că da. Da. Însă Daniel Morar este numit în regulă, nu m-am opus când a fost instalat. Instituţiile trebuie să funcţioneze şi politizarea justiţiei nu este bună pentru România. De asta a eşuat Băsescu în lupta împotriva corupţiei. Pentru că a numit el de trei ori mai mulţi procurori decât Iliescu şi Constantinescu la un loc. Eu o să cer resurse pentru justiţie. Dar nu mă amestec".
Procedura de numire şi revocare
Conform procedurilor, Legea de organizare a magistraturii face referire la procedura de numire a procurorului general, care se face de preşedinte, la propunerea ministrului de Justiţie. Consilului Superior al Magistraturii nu are posibilitatatea de a interveni în această procedură, avizul fiind exclusiv consultativ.
Aş