An de criză economică, lună electorală şi sfîrşit de toamnă: teoretic, cel mai nefavorabil context pentru ale culturii, şi aşa ultima în seria interesului politic şi bugetar. Din fericire, rîul, ramul – altfel spus, meteorologia sfîrşitului de toamnă sub Tîmpa şi Postăvaru – au ţinut, mai degrabă, de primăvara timpurie decît de probabil îngheţatele „nas şi picioare“, iar la Braşov, de cei care vo-tează scena de teatru mai înainte de orice. Dovadă şi reuşita celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului de Dramaturgie Contemporană organizat de Teatrul „Sică Alexandrescu“, adică a celor nouă zile de spectacole, lansări de car-te ale Fundaţiei „Camil Petrescu“ şi de o impresionantă participare a publicului, care a făcut neîncăpătoare o sală, în definitiv, excesiv de vastă. Este motivul pentru care merită din plin o reverenţă atît publicul braşovean, cît şi echipa teatrului-gazdă, al cărei staff îl notez aşa cum apare în caietul-program: Claudiu Goga (directorul instituţiei), Mariana Hudişteanu, Oana Borş şi Angelica Moldovan. Zece teatre, douăsprezece spectacole (unul dintre ele, lectură) şi trei săli (două ale teatrului şi una a Centrului Cultural „Reduta“) au fost subiectul – respectiv, contextul spaţial – al Festivalului. Fără a fi constant egale valoric, propunerile scenice au oferit, în schimb, o imagine aproape completă a opţiunilor stilistice şi filozofice de apropriere, adaptare şi translatare către public a dramaturgiei actuale, de la Vişniec la Hanoch Levin ori de la Mimi Brănescu la Erofeev. Din punctul meu de vedere, vîrfurile evoluţiilor pe scenele braşovene au fost spectacolele Acasă la tata, după Mimi Brănescu, montat la Teatrul ACT de către Alexandru Dabija, Lapte negru, după Vasili Sigarev, oferit de Claudiu Goga la teatrul-gazdă, şi Omul pernă, după Martin McDonagh, în regia lui Radu Afrim, spectacol al Teatrului „Maria Filotti“ din Brăila. Realismul p