Cele doua tabere formate in jurul candidatilor la prezidentiale au continuat ieri disputele dupa "evenimentul Timisoara".
Traian Basescu a declarat ieri, intr-un interviu acordat unui post de radio, ca "o explicatie pentru manifestarile de strada de la Timisoara si din alte orase este aroganta unor politicieni care au tinut sa se duca la kilometrul 0 al Revolutiei si sa vorbeasca despre viitor cand, de exemplu, il au presedinte de onoare pe Ion Iliescu". "Este greu sa mergi la Timisoara, ca politician, cat timp ai tropait alaturi de Corneliu Vadim Tudor", a precizat Basescu. Acesta a mai spus ca "pana nu am condamnat comunismul, nu mi-am permis sa organizez o manifestatie la Timisoara".
In replica, prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a sustinut ca Traian Basescu nu ar trebui sa deschida gura despre Revolutie. "Domnul Basescu a fost un privilegiat al regimului comunist, poate fi considerat chiar un nomenclaturist", a declarat Orban. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a mers si mai departe sustinand ca "exista riscul provocarii unor manifestatii in zilele urmatoare de catre sustinatori ai lui Traian Basescu". "Dupa cele intamplate la Timisoara, dupa atitudinea din ce in ce mai agitata a unor sustinatori ai lui Basescu, cred ca exista pericolul ca, la plecare, domnul Basescu sa se comporte in fata iminentei infrangeri din alegeri intr-un mod iresponsabil", a spus Antonescu. Democrat-liberalii au raspuns prin intermediul vicepresedintelui Ioan Oltean: "Oamenii astia si-au pierdut mintile. Dumnezeu le-a luat mintile si, in ura si nebunia lor de a castiga alegerile, nu mai judeca sanatos. Nu au priceput ca PDL nu a furat alegerile si nu le va fura niciodata".
In disputa cu tenta electorala s-a implicat si presedintele de onoare al PNTCD, Ion Diaconescu: "Toata patura conducatoare la acest moment provine din societatea veche, din