Acordarea de despăgubiri călătorilor în cazul întârzierii trenurilor în trafic internaţional a fost amânată cu cinci ani în România. decizia are la bază o derogare de la regulamentul Comisiei Europene (CE) privind drepturile călătorilor în transportul feroviar, care a intrat în vigoare joi, 3 decembrie."Amânarea termenului de la care trebuie plătite despăgubiri în cazul întârzierii trenurilor, de 25-50% din preţul biletului, a fost decisă de Guvern şi a fost convenită
Acordarea de despăgubiri călătorilor în cazul întârzierii trenurilor în trafic internaţional a fost amânată cu cinci ani în România. decizia are la bază o derogare de la regulamentul Comisiei Europene (CE) privind drepturile călătorilor în transportul feroviar, care a intrat în vigoare joi, 3 decembrie.
"Amânarea termenului de la care trebuie plătite despăgubiri în cazul întârzierii trenurilor, de 25-50% din preţul biletului, a fost decisă de Guvern şi a fost convenită cu oficialii CE", a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Gheorghe Popa, citat de Mediafax.
Potrivit lui Popa, regulamentul CE are prevederi obligatorii, dar şi unele facultative. Astfel, toate statele membre ale Uniunii pot solicita unele derogări.
Dacă ar acorda despagubiri, CFR ar pierde prea mulţi bani
Ministerul de resort argumentează, în nota de fundamentare a hotărârii de guvern, că acordarea de despăgubiri ar determina pagube financiare semnificative la nivelul operatorilor feroviari.
"Este imperios necesar a se acorda aceste derogări, deoarece este foarte dificil de asigurat nivelul de regularitate impus (...), despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care administratorul infrastructurii nu are re