Partidul Social Democrat are un plan B, pentru scenariul în care Mircea Geoană pierde alegerile prezidenţiale. O spune la RFI vice-preşedintele PSD Constantin Niţă. Pe de altă parte, el recunoaşte că afişele electorale negative la adresa lui Traian Băsescu au fost făcute de PSD.
Partidul Social Democrat are un plan B, pentru scenariul în care Mircea Geoană pierde alegerile prezidenţiale. O spune la RFI vice-preşedintele PSD Constantin Niţă (audio).
Întrebat dacă există un plan de rezervă, el a răspuns : "Totdeauna, un partid serios şi responsabil are şi un plan B. Asta înseamnă că trebuie să ne pregătim de Opoziţie. Luăm în calcul şi acest scenariu, sigur".
Pe de altă parte, Constantin Niţă recunoaşte că afişele electorale negative la adresa lui Traian Băsescu au fost făcute de PSD.
"Afişele negative au fost făcute ca un răspuns la ceea ce au făcut cei de la PDL, pentru că ei au început lucrurile astea. De altfel, în toate campaniile electorale, cei de la PDL s-au dedat la asemenea acţiuni, iar eu nu sunt de acord cu ele. Fiecare partid are dreptul să-şi promoveze candidatul sau candidaţii, dar lucrul acesta poate fi făcut printr-un program de marketing bine pus la punct şi nicidecum printr-o campanie negativă, câteodată deşănţată şi care nu are nimic de-a face cu interesele cetăţenilor şi cu interesele ţării", declară fostul ministru pentru IMM.
Întrebat de RFI ce garanţii poate oferi PSD că Mircea Geoană va fi un alt fel de şef al statului, dacă ajunge preşedinte, liderul social-democrat spune că e greu de dat astfel de garanţii, dar se arată convins că şeful său de partid va fi un preşedinte diferit.
"Este greu de dat garanţii sută la sută, dar din câte îl cunosc eu pe preşedintele Mircea Geoană este un om onest, este un om echilibrat, un om care a trăit mult în străinătate, are o relaţie bună atât pe Uniunea Europeană, cât şi pe