Femeia se îndreaptă agitată spre scenă, cu o hîrtie făcută sul, în mînă. Zice ceva de faptul că a fost nedreptăţită şi că n-o ajută nimeni, deşi are şi un copil handicapat. Domnul de pe scenă, cu geacă portocalie, se lasă pe vine şi îi întinde mîna femeii. Femeia continuă să-i vorbească. Domnul o ascultă, dar, cu privirea spre ea, loveşte fulgerător un copil din apropiere. Acesta dă capul pe spate, faţa-i devine albastră, apoi se retrage rîzînd. Mîna porneşte din nou spre faţa copilului, aceasta se albăstreşte. Şi încă o dată. Capul copilului este smucit în spate. Şi puştiul rînjeşte. Femeia se îndreaptă spre scenă, către un domn în geacă portocalie. Acesta o observă, ia sulul de hîrtie, apoi se apleacă şi-i întinde mîna. Femeia îi explică, îl prinde de mînă, îl lasă şi continuă să gesticuleze. Domnul se uită în spate, spre scenă, apoi din nou spre femeie. Apoi, mîna se smuceşte spre faţa unui copil din apropiere. Capul copilului se dă pe spate, într-o licărire albastră, puştiul face cîţiva paşi înapoi şi rîde. Mîna loveşte din nou, capul copilului devine iarăşi albastru. Şi din nou. Şi totul se ia de la început, în buclă. Iarăşi şi iarăşi.

Filmuleţul acesta a fost repetat la nesfîrşit, vreme de cîteva zile, în timp ce cohorte întregi de analişti sau simpli băgători de seamă îşi dădeau cu părerea pe marginea lui. Astfel, faţa copilului a fost lovită de zeci de mii de ori. Unii ziceau că ar fi primit un pumn în gură, alţii că a fost vorba doar de o palmă, alţii că domnul cu geaca portocalie a împins băiatul, alţii că doar l-a alungat, cum ai alunga o muscă, alţii că totul e un trucaj ordinar. Că mîna loveşte prea repede, cu o viteză mai mare decît a unui boxer profesionist, că faţa băiatului e luminată în mod suspect în albastru, că nu se poate ca puştiul să rîdă după ce e lovit, că domnul are o mînă neobişnuit de lungă. În timpul acesta, mîna loveşte înco