Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia studentei omorâtă de iubitul teribilist este în stare de şoc

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 · ·

Maşina în care se afla Cristina Coste era condusă de iubitul său, Ciprian Rad. Tânărul a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducere.

Cristina Coste şi-a pierdut viaţa la numai 22 de ani. Tânăra era studentă în ultimul an la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, filiala Deva. Urma să-şi susţină licenţa în vara anului 2010, însă nu a mai apucat. Familia sa este distrusă de durere. „Fata mea era pe scaunul din dreapta. Atât ea, cât şi un băiat care se afla pe locurile din spate, aveau permis de conducere. Nu ştim de ce la volan s-a urcat prietenul ei, care nu avea permis”, a spus, printre lacrimi, Minerva Coste, mama Cristinei.

Durerea este la fel de mare şi pentru bunica tinerei, nevoită să-şi conducă nepoata îmbrăcată în rochie de mireasă pe ultimul drum. „A fost singurul copil la părinţi, iar acum s-a dus. Era o minune de copil, învăţa bine şi era foarte frumoasă, ca un fotomodel”, a adăugat Maria Sârbu, bunica Cristinei.

Un suflet mare

Vecinii Cristinei spun că tânăra avea un suflet mare. Ar fi dat orice numai să îi ştie pe cei dragi sănătoşi şi cu zâmbetul pe buze. Iubea mult animalele şi nu ar fi ezitat o clipă să ajute un căţeluş sau o pisică fără stăpân. În calitate de studentă la Drept, Cristina şi-ar fi dorit să-şi facă o carieră în domeniu, cu toate că în urmă cu câţiva ani a cochetat cu modelingul, participând la concursuri de fotomodel.

Prietenul a condus-o spre moarte

Cristina Coste a murit pe patul de spital, după ce a fost implicată într-un grav accident rutier petrecut marţi seara pe DN 7. Maşina în care aceasta se afla, un Volkswagen, era condusă de prietenul său, Ciprian Rad, în vârstă de 24 de ani, din Deva, care a urcat la volan cu toate că nu avea permis de conducere. Tânărul se află internat la secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar medicii sunt rezerv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°