● Jennifer Johnston, Bărbatul de la gară, traducere din limba engleză şi note de Antoaneta Ralian, Colecţia "Raftul Denisei", Editura Humanitas Fiction, 2009.
Bărbatul de la gară are în spate numai femei. Mă refer la ediţia românească a acestui roman, unde semnătura autoarei (irlandeză respectabilă şi preţuită, n. 1930, romancieră abia de la 42 de ani încoace) e însoţită de semnături la fel de feminine şi pentru traducerea în română, şi pentru colecţia care o găzduieşte, şi pentru copertă, redactare, tehnoredactare, corectură, DTP. Din reflex, îţi vine să zici mai întîi "sărut mîna!" şi abia apoi să te apuci, cuviincios, de citit. Acelaşi lucru îţi vine însă să-l zici şi după lectură " iar de astă dată, nu doar din politeţe.
Romanul lui Jennifer Johnston se citeşte "ca pe apă". Pe de o parte, fiindcă scriitura e limpede şi rapidă, are curenţi termali de profunzime şi valuri răscolitoare; pe de altă parte, pentru că însăşi povestea pe care o montează pare structurată după tiparul H2O " cu o romanţă pe post de balon de oxigen, împuns din stînga şi din dreapta de nişte "morţi inutile", perfect accidentale. Romanţa îi are ca protagonişti pe Helen ("zăbăucă, nesăbuită, introspectivă", 50 de ani aproximativ, retrasă să văduvească în tihnă, să picteze şi, în general, să trăiască "la marginea lucrurilor" într-o casă izolată, de pe coasta irlandeză) şi pe Roger (englez pasionat de gări abandonate, veteran de război cu alură, cicatrice şi estropieri de pirat). Iar în preambulul şi în finalul poveştii lor de marginali îndrăgostiţi " morţile accidentale, victimele colaterale ale IRA sau PM (Partidul Muncitorilor), hidrogenul unei realităţi strivitoare şi oarbe.
În fond, romanul nu dezvoltă propriu-zis o intrigă, ci o situaţie care intrigă, adeseori poetic " iar aici se simte şi mîna traducătoarei. Termenii pe care Antoaneta Ralian îi alege au o iradiere c
