Cu Ostrov, comună situată pe malul Dunării, natura a fost foarte generoasă. Traseul este pitoresc, mărginit de podgorii "sătule de soare" şi de copaci răzleţi printre care se vede Dunărea curgând lin. Puteţi porni oricând pe acest drum, în care vechile tradiţii româneşti au rămas aproape intacte.
Festivalul Vinului Nou, prima ediţie (12, 13 şi 14 noiembrie), a fost un bun prilej pentru cei prezenţi la Ostrov să guste vinul nou, să admire şi să "simtă" un loc de poveste. "În acest an s-a vinificat Fetească Neagră prin sistemul de macerare carbonică timp de 18 zile. A rezultat un vin demisec, foarte tânăr, fructuos, care se bea doar până în luna martie", a spus Daniel Zottu, somelierul podgoriei. Organizatorii evenimentului au pregătit spectacole de dansuri şi muzică populară, dar şi focuri de tabără. Invitaţi de seamă au participat la eveniment: actorul Eusebiu Ştefănescu - care a fost animatorul distracţiei, pictori din Silistra (Bulgaria) ş.a. Dar, cum era de aşteptat, au fost prezenţi şi câţiva politicieni din zonă.
Sărbătoare cu vin nou
În sud, de-a lungul Dunării, porneşte un alt drum al vinului, care strânge laolaltă două culturi poate nu chiar atât de diferite: română şi bulgară. Printre promotorii festivalului vinului nou s-a numărat şi Marian Neagu, directorul Muzeului Dunării de Jos, care ne-a spus: "Semnificaţia sărbătorii de azi este foarte importantă, iar noi am dorit să o ţinem exact ca odinioară. Avem mărturii din Evul Mediu şi din Epoca Modernă, că la fel se făceau aceste sărbători ale vinului care s-au transmis din generaţie în generaţie, pentru că viţa era principala ocupaţie a locuitorilor de pe malurile Dunării, fie că erau din România sau Bulgaria. În Antichitate, comunităţi dunărene extrem de înrudite, la propriu şi la figurat - aveau aceleaşi obiceiuri şi tradiţii pe care, paradoxal, noi le regăsim acum la fel".