Astăzi a fost lansată oficial campania de strângere de fonduri pentru aducerea în ţară a arhivei emisiunilor departamentului românesc al Radio Europa Liberă, care se află în Statele Unite. Campania „Europa Liberă, AICI” urmăreşte găsirea mijloacelor de a finanţa procesarea digitală a acestei arhive, care se află la mii de kilometri distanţă, astfel încât nu avem acces la ceea ce a fost acest post de radio, potrivit iniţiatorului acestui proiect, Liviu Tofan (fo
Astăzi a fost lansată oficial campania de strângere de fonduri pentru aducerea în ţară a arhivei emisiunilor departamentului românesc al Radio Europa Liberă, care se află în Statele Unite.
Campania „Europa Liberă, AICI” urmăreşte găsirea mijloacelor de a finanţa procesarea digitală a acestei arhive, care se află la mii de kilometri distanţă, astfel încât nu avem acces la ceea ce a fost acest post de radio, potrivit iniţiatorului acestui proiect, Liviu Tofan (foto), director al Institutului Român de Istorie Recentă.
Este vorba de un volum mare de material - 600.000 de pagini de text şi 3.500 de benzi de magnetofon care ar trebui digitalizate, acestea fiind procesate doar în proporţie de aproximativ 2%.
Cei care doresc susţinerea acestui proiect trebuie să trimită la 8820 un SMS în valoare de 2 euro, la care nu se aplică TVA. Numărul este disponibil în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote, până la data de 30 ianuarie.
„Odată procesată arhiva, vom obţine o copie integrală digitală, pe care la Bucureşti vrem să o facem piatră de temelie a unui centru de cercetare şi documentare dedicat Europei Libere, care este un complex uriaş de teme foarte importante ale istoriei recente a României”, a declarat Liviu Tofan.