Inserţie într-o Românie pe care o cunoaşte abia în 1994, cartea lui Mike Ormsby, apărută la Editura Compania, excelent tradusă de Vlad A. Arghir, poate fi un potenţial scenariu de film despre mutaţiile survenite în mentalitatea actuală a „românului de pe stradă“. Ceea ce vede şi aude scriitorul este, însă, ceea ce a ieşit la suprafaţă după ’90: parvenitismul, lumea interlopă, „idealurile“ tinerilor, prejudecăţile xenofobe „liber exprimate“ ş.a. Un scenariu compus din aşchii de reportaj stradal – marea majoritate a schiţelor –, în care talentatul reporter pentru BBC foloseşte cu umor, inteligenţă, aciditate limbajul argotic sau cvasiargotic prizat, azi, de cititorul de ziare şi de ascultătorul de talk-showuri la televizor. O carte scrisă de cineva cu gusturi fine. Mike Ormsby este absolvent al University College Cardiff şi meloman; se simte asta din trimiterile bruşte la partituri celebre (Anul 1812 de Ceaikovski, de pildă). Dar România în profunzime? O incursiune la Biblioteca Academiei în căutarea autorilor români traduşi în engleză „vorbeşte“ şi despre această Românie, cea pe care Mike Ormsby n-a „apucat“ s-o cunoască; o Românie din care a făcut parte şi tînărul Corneliu Popescu, mort la cutremurul din 1977, la 19 ani, tulburător de bun traducător în engleză al poemelor lui Eminescu. Ceea ce ştie autorul despre „ce-a fost“ sînt clişee despre „România comunistă“; o altă suprafaţă, caricaturală, a unei denumiri improprii. Comunism n-a existat nici în fosta U.R.S.S., nici în ţările-satelite. A fost, mai întîi, o violentare a ideilor marxiste, adaptate de Lenin la feudalismul din Rusia ţaristă. Pe urmă – stalinism, dictatură personală, înveşmîntată în limbaj protocolar-pompos; dictatură învăţată, imitată, adaptată la propriile dimensiuni, de conducătorii aşa-zişi „comunişti“ din Est. Imitaţia se transmitea în ticuri de comportament, de ţinută, de adresare „adecva