Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME), Marin Condescu, a semnat un protocol cu PDL pentru susţinerea lui Traian Băsescu, la alegerile de duminică. Sursa: Eugen Măruță Potrivit conducerii FNME, sindicatele reprezentate de Marin Condescu în cadrul federaţiei numără peste 36.000 de membrii, din 21 de judeţe ale ţării. Într-un comunicat de presă, Condescu îi îndeamnă pe mineri şi energeticieni să voteze cu Traian Băsescu, amintind şi de protocolul încheiat cu PDL.
De altfel, Marin Condescu s-a afişat duminica trecută alături de Traian Băsescu, la mitingurile de la Rovinari şi Motru. În plus, şi în 2004, înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, Marin Condescu a dat publicităţii un comunicat în care îi îndemna pe ortaci să voteze cu Traian Băsescu.
Protocol cu PDL
Protocolul semnat de Condescu şi primivicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, cuprinde mai multe puncte, cel mai important dintre acestea prevăzând finalizarea tuturor demersurilor pentru înfiinţarea celor două companii energetice naţionale, precum şi alocarea de fonduri pentru construirea unor grupuri energetice noi sau modificarea legislaţiei actuale, astfel încât jumătate din redevenţa plătită de societăţile comerciale pentru cărbunele livrat să rămână la comunităţile locale.
Potrivit aceluiaşi protocol, încheiat în urmă cu o săptămână, dar făcut public astăzi, democrat-liberalii promit să promoveze o lege prin care asociaţii ale foştilor salariaţi din minerit să poată lua în exploatare gratuit exploatările miniere unde a fost încetată activitatea.
Un alt angajament se referă la dezvoltarea unui proiect prin care să fie realizat un drum expres pe ruta Bechet-Craiova-Târgu Jiu-Petroşani-Deva.