Mircea Geoană e un mincinos, asta nu e nici o noutate. Nu e noutate nici faptul că ne crede pe toţi după chipul şi porecla sa. Aşa că poate nu socotiţi noutate ce vă voi spune, deşi e noutate, totuşi. După ce l-a făcut pe Sorin Ovidiu Vîntu “malefic”, dîndu-i dreptate, într-un interviu, lui Traian Băsescu, ai fi spus că, gata, a ieşit şi Geoană la luptă împotriva televiziunilor. Dar, aşa cum Crin s-a răzgîndit în mai puţin de 24 de ore, şi de la scuipat a trecut la îmbrăţişat adversarul, aşa a făcut şi Geoană. S-a dus în vizită la “Malefic” la miezul nopţii. Să-şi ceară scuze? Nu ştim, ştim doar că a fost acolo şi avem fotografii din care se vede clar. Exact aici. Desigur, Geoană n-a putut fi contactat, nu a dat nici o declaraţie, nici nu va da, în laşitatea lui.
Păi, bine, măi Mircea Geoană, după ce ne faci şeful “malefic”, mergi şi-i ciuguleşti din palmă? Să-ţi fie ruşine!
Pentru comentarii vă aştept la mine pe blog