Vine turul doi al alegerilor prezidenţiale şi situaţia este, puţin spus, catastrofală. Şi aceasta, nu din cauza „crizei economice sau sociale", nu a „lipsei democraţiei", ci în primul rînd a dispariţiei unui orizont de sens politic. Spus ceva mai radical pentru a evidenţia tragismul situaţiei: România de azi se afla la nivel de discurs şi sens politic sub nivelul perioadei ceauşiste. De ce?
de Vasile Ernu
Simplu spus: în ceauşism ştiam la nivel intim, ceea ce ne unea, ne dădea sens şi speranţă, cine este duşmanul şi care este modelul pe care-l visăm şi dorim. La singura reflecţie şi întrebare politică românească „Eu cu cine votez?" aproape fiecare cetăţean îi ştia răspunsul. Problema era că atunci nu aveam ce alege, fiindcă am acceptat ca în locul nostru să aleagă „ei". Acum, întrebarea „Eu cu cine votez?" ne arată că de fapt, povestea se repetă, că ne găsim în acelaşi tip de situaţie în care votul nostru nu contează, că indiferent ce alegem, „realitatea" rămîne aceeaşi, că de fapt, nu e nimic de ales. Viaţa noastră politică este percepută mai degrabă ca un fenomen climateric. Nu facem distincţii între „revoluţie" şi „fulgere", între „comunism" şi „catastrofe naturale", iar cînd trebuie să analizăm între candidaturile Băsescu şi Geoană deseori am impresia că discutăm despre furtună, lapoviţă şi ninsoare. Avem o „climă vitregă"... A gîndi aici un partid sau o platformă politică care să aducă o schimbare esenţială e la fel de absurd ca şi cum ai propune crearea unui partid care să lupte pentru introducerea climei subtropicale în România.
Imaginea stencil-ului „Vin în 5 minute" al artistuluiDumitru Gorzoar trebui să ne bîntuie zi şi noapte. De ce „repeating Ceauşescu"? Cum repetăm şi mai ales cum multiplicăm astăzi acelaşi mecanism pe care l-am urît atît de mult?
De la „partidul agaţă-tot" la „partidul-cartel"
(Acum un an, înainte de
