Documentul care poartă semnătura poetului, datat 1 octombrie 1884, vede în premieră lumina tiparului. Jurământul este făcut de Eminescu către Regele Carol I, cu ocazia numirii poetului în funcţia de bibliotecar la Biblioteca Universităţii din Iaşi.
Eminescologul craiovean Constantin Barbu a scos la lumină un nou document: jurământul necunoscut al lui Eminescu.
„Documentul, ce va apărea în volumul 23 din manuscrisele lui Eminescu, ne-a fost pus la dispoziţie de Gabriela Dumitrescu de la Biblioteca Academiei Române. Textul jurământului este scris de Garofeanu în numele rectorului Universităţii din Iaşi, semnat de Culianu. Este scris cu cerneală neagră, iar Eminescu semnează cu cerneală mov", ne-a declarat eminescologul.
„Eminescu a semnat doi ani de zile statele de plată la bibliotecă, fiind în acelaşi timp la Şcoala Comercială din Iaşi, unde preda Statistică şi Geografie", a mai spus Barbu.
„Credinţă Majestăţii Sale"
Iată textul documentului:
„Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoare şi conştiinţa mea:Credinţă Majestăţii Sale Carol I, Regele României şi constituţiunii ţării mele;
De a-mi împlini cu sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea;
De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, M. Eminescu
Jurământul de faţă s-a săvârşit în prezenţa subscrisului
D. Garofeanu, jurist consult
Astăzi în întâiu octobre anul una mie optsute optzeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit în aula Universităţii de Iassy. N. Culianu".
Documentul este interesant, cu atât mai mult cu cât relaţiile dintre poet şi regele Carol I erau destul de tensionate, după ce Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe monarh, formula „Carol îngădu