Două surprize s-au consemnat în grupa D, cu prilejul celui de-al treilea turneu de sală rezervat juniorilor II care s-a derulat la Brăila. Cu toate că formaţia de la LPS Brăila pregătită Sorin Meca pornea ca favorită în partida cu ocupanta locului secund, CSS Constanţa, din cauza marilor ratări din finalul partidei, gazdele turneului s-au înclinat cu 19-21 în faţa adversarilor lor.
În după-amiaza aceleiaşi zile CSS Călăraşi a trecut la scor, 27-19, de CSS Constanţa un rezultat care le-a permis brăilenilor să-şi păstreze, la finalul competiţiei un avantaj de două puncte faţă de locul al doilea.
În celelalte partide LPS Brăila a obţinut victorii pe linie. În primul meci al turneului formaţia brăileană a dispus cu 24-14 de CSS Triumf Călăraşi, iar în cel de-al doilea joc a învins pe LPS Buzău cu 35-18.
A urmat eşecul în faţa constănţenilor şi apoi alte două succese, 31-18 cu Gr. Şc. Petrolul Moreni şi 21-16 cu CSS Medgidia.
"Am pierdut din cauza oboselii acumulate de unii dintre jucători şi mă refer în primul rând la handbaliştii care evoluează atât la juniori II cât şi la juniori I. Un alt motiv ar fi şi numărul mare de ratări din finalul partidei, perioadă în care am irosit şi o aruncare de la 7 m. Dacă am fi câştigat şi meciul cu CSS Constanţa eram deja calificaţi pentru turneul semifinal, aşa trebuie să mai aşteptăm şi să mai trecem prin emoţii până să ne vedem visul împlinit", a declarat profesorul Sorin Meca.
Turneul al patrulea se va derula în perioada 11-13 decembrie şi va fi organizat de CSS Triumf Călăraşi.
Lotul echipei LPS Brăila pentru această competiţie a fost format din
următorii handbalişti: Ionuţ Muşat, Cristian Manea, Florin Ceca, Marius Momescu, Cosmin Nichifor, Răzvan Manu, Valentin Damian, Mihăiţă Muşat, Marius Dogărescu, Răzvan Leţu, George Olteanu, Adrian Stamate, Lauren