Eliminarea din Europa l-a făcut pe Gigi Becali să-şi schimbe complet strategia în privinţa tinerilor: nu mai are încredere în ei. „În curând, echipele mari din Europa vor tremura în faţa noastră! Cu aceşti copii vom face Arsenal de România“, se lăuda Becali acum patru luni.
„Credeţi că pe mine mă mai interesează proiecte? Ziceam că vreau să fac Arsenal de România pentru că nu aveam cu cine juca. Acum avem fotbalişti precum Ovidiu Petre şi Pleşan", a spus latifundiarul după egalul de la Tiraspol.
Apoi, a pus tunurile pe pe tinerii jucători pe care îi lăuda pe vremea lui Bergodi: „A jucat Ninu două meciuri şi apoi l-a făcut Ezequias praf la Braşov. Tudose a fost manechin şi am luat goluri din cauza lui. Ninu, Tudose şi cu Ochiroşii se gândesc mai mult la pocher şi o să stea pe bancă toată viaţa lor".
Din cauza faptului că „explozia" tinerilor nu a mai apărut, Becali a recurs şi la alte măsuri în ceea ce priveşte proiectele sale. Astfel, el a tăiat o parte din bugetul alocat academiei nou-construite, renunţând inclusiv la
o parte dintre felurile de mâncare prevăzute pentru mesele zilnice!
Nu fac faţă nici la Steaua II
Alarmant este că oameni ca Filip, Ninu şi Ochiroşii nu reuşesc să se remarce nici în Liga a II-a, la formaţia satelit. De altfel, Ochiroşii a fost ameninţat că va fi trimis la Steaua III! Atacantul Bîtfoi, un alt jucător în care Becali îşi punea mari speranţe, a dat-o şi el în bară. A venit la prima echipă, însă a fost trimis înapoi la Steaua II pentru că avea trei kilograme în plus.
„Tănase, 4 zile în cantonament!"
Becali a găsit soluţia pentru ca mijlocaşul Cristi Tănase să redevină jucătorul din sezonul trecut. „La Tiraspol, cel mai mult m-a dezamăgit Tănase. Dacă doarme cu fata aia, asta îl distruge. Dacă stai în casă cu o bombă sexy, atunci rămâi sexy şi pe teren. De acum o să-l las pe Tănase numai