Experiment. Pare să meargă atît de bine, cel puţin dacă mă uit la numărul cititorilor unici şi la cel al comentariilor, că aproape îmi pare rău că am promis să-l opresc după ce trec alegerile! Dar, pe de o parte, un experiment poate fi socotit astfel numai dacă e limitat în timp. Pe de alta, şi rezervele mele sînt epuizabile şi nici n-aş putea scrie literatură în ritmul în care scriu articole politice. Să folosesc textele altora n-ar fi foarte onest, mi-aş limita rolul la cel al unui simplu postator, poate chiar postac! Dar, deocamdată, mai sînt mici rezerve. Povestirea de azi a apărut mai întîi în Check Point Charlie. Şapte povestiri fără a mai socoti şi prefaţa, Editura T, Iaşi, 2003, volumul pe care mi l-am dat în dar cu prilejul semicentenarului – da, al meu, pe toţi sfinţii! Volumul a apărut şi în ediţie electronică la Liternet, doi sau trei ani mai tîrziu.

Era aici, era la cîţiva metri, nu foarte mulţi, la cîţiva paşi de Check Point Charlie. Nici nu mai ştia de cîtă vreme aştepta clipa asta. Nu să meargă „afară”, nu să vadă alte ţări, de soare ori de ceţuri pline, ci să ajungă în locul al cărui nume îi suna de atîta vreme magic. Cînd îl apucase oare obsesia asta ? Cînd văzuse într-o veche revistă, un Paris Match ori un Nouvel Obs, schimbul dintre Bukovsky şi Corvalan ? Cînd citise romanul lui John Le Carré, cu geniala şi trista scenă a unei exfiltrări eşuate? Oricum, cu mult înainte de a afla că Oana a rămas, a rămas trecînd chiar pe aici, pe la Charlie. Nu putea să fixeze momentul cu precizie, poate nici nu există un asemenea moment, ceea ce-i sigur este că s-a trezit pronunţînd adesea în gînd magicul nume, că îl scria absent şi automat pe orice hîrtie avea la îndemînă în momentele de vagabondaj al gîndurilor. Nici nu se iluziona că ar împărtăşi singur această experienţă. Mai citesc şi alţii, mai văd şi alţii fotografii, mai au şi alţii obsesii. Che