Mihai Eminescu, 16 octombrie 1881: "Astăzi se încep alegerile pentru Reichsrath în Germania. Deşi lupta nu are pentru cititorii noştri un interes direct, totuşi înverşunarea cu care se poartă, precum şi vederile deosebite ce se ciocnesc în ea merită atenţie şi îndeamnă la asemănări. În Germania luptele electorale sînt departe de-a avea acea lature hidoasă de intrigi personale, de mici interese de păsuială, de vînătoare de funcţii şi de diurne pe care le au la noi. Organele statului, cele judecătoreşti şi cele administrative, sînt inamovibile, miniştrii se bucură de încrederea regelui chiar atunci cînd reprezentaţia naţională le-ar fi nefavorabilă. În opoziţie cu Parlamentul, în contra voinţei majorităţii liberale, s-au declarat războiul de la 1866, care a întemeiat unitatea şi mărimea actuală a Germaniei.
(...) Precum vedem, lupta e între vederi foarte deosebite şi cu toate acestea e o luptă pentru a determina voinţa statului, nu însă o sfadă pentru împărţirea bugetului şi a funcţiunilor. Înrădăcinată în înclinări, în instincte, ea se poartă fără cruţare şi dintr-o parte şi dintr-alta, păstrînd cu toate acestea înaltul caracter moral al unei lupte pentru idealuri politice şi sociale.
Cînd comparăm aceste lucruri cu sporul de funcţii, de nepotism, de păsuieli, de diurne, de făgăduinţi care se petrece la noi în vremea alegerilor, cînd vedem seriozitatea şi adîncimea de vederi ce predomină lupta de-acolo ş-o comparăm cu goana de interese personale care se practică la noi sub pretextul principiilor liberale naţionale, ne vine să ne îndoim despre folosul şi eficacitatea sistemului parlamentar în ţări fără cultură suficientă. Aci la noi nu e chestie nici de liber-schimb, nici de protecţionism, aci statul nu are în vedere apărarea claselor muncitoare, aci chestie de căpetenie este ca corectori de gazete să devie milionari şi vînători de abecedar directori d