Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Tehnica plateste din fonduri proprii bursele doctoranzilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 3 decembrie 2009 ·

Universitatea Tehnica plateste din fonduri proprii bursele doctoranzilor Doctoranzii de anul intai de la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi vor primi burse din fondurile proprii ale universitatii. Decizia a fost luata, luna trecuta, de catre Biroul Senat al UTI si este o masura temporara pana la aprobarea si obtinerea finantarii burselor doctorale EURODOC din Fondul Social European. Studentii vor primi cu titlul de imprumut burse lunare de 662 lei, fiind obligati sa returneze sumele primite in totalitate in momentul in care va fi dat drumul finantarii din banii europeni, iar doctoranzii vor primi atunci burse de aproximativ 1.800 lei pe luna. Solutia gasita de Universitatea Tehnica este una de criza si vine in intampinarea tinerilor care ar fi riscat sa ramana fara finantare. De asemenea, cei care au optat pentru bursa propusa de UTI au trebuit sa semneze ca se angajeaza sa returneze banii primiti in momentul in care va demara proiectul EURODOC in fiecare luna pana vor rambursa sumele primite din fondurile proprii ale UTI. Din cei 132 de doctoranzi admisi in acest an universitar la doctorat, doar 81 au fost de acord sa primeasca bursele oferite prin intermediul facultatilor din cadrul UTI. Daca la facultatile de Constructii si Instalatii, Electrotehnica si Hidrotehnica au acceptat toti doctoranzii acest tip de bursa, la Stiinta si Ingineria Materialelor nu a acceptat nici un doctorand bursa deoarece trebuie sa returneze banii. La inceputul anului universitar 2008-2009, proiectul burselor doctorale a fost implementat la UTI sub titlul "BRAIN - O investitie in inteligenta" si peste 160 de tineri au primit burse de 1.850 lei in fiecare luna.

Universitatea Tehnica plateste din fonduri proprii bursele doctoranzilor Doctoranzii de anul intai de la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi vor primi burse din fondurile proprii ale universitatii. Decizi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°