În centrul staţiunii Mamaia au fost inaugurate astăzi lucrările de construcţie ale unui hotel de patru stele din cadrul lanţului hotelier Ramada, unitate care va fi finalizată în vara anului 2011. Sursa: Feri Predescu
„Este cel mai mare hotel care se face pe litoralul românesc în ultimii 20 de ani şi care va costa 18 milioane euro. Într-un an de criză în care alţii dau faliment vedeţi ce se întâmplă în Dubai, noi reuşim să facem investiţii care înseamnă locuri de muncă”, a declarat primarul Radu Mazăre, prezent la eveniment alături de reprezentanţi ai primăriei Constanţa, ai consiliului judeţean, parlamentari şi consilieri PSD şi de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
„Hotelul Grand See Plaza va avea 5 etaje, dispuse în sistem terasă, 202 camere şi apartamente, spaţii comerciale la parter, o braserie, restaurant, sală de conferinţe, SPA, loc de joacă pentru copii, piscină interioară şi exterioară”, explică Denisa Bojan, reprezentant al constrcutorului, firma Spectrum 2001.
Litigiu pe teren
Terenul unde va fi construit noul teren a fost în litigiu, fiind revendicat de Liga foştilor maiştri militari de marină. „Nu-i niciun litigiu, terenul a fost vândut ca şi minigolf, acum câţiva ani, după care a fost plătită o diferenţă pe teren pentru a-i creşte gradul de folosinţă. Are toate aprobările necesare şi legale şi creează locuri de muncă”, a afirmat primarul Radu Mazăre.
De altfel, Denisa Bojan i-a mulţumit primarului Constanţei pentru modul în care „s-a implicat în urgentarea procedurilor de parcurgere a etapelor pentru aprobarea lucrării”.
În replică, Mazăre a declarat că întreg oraşul Constanţa trăieşte doar din activităţile portuare, cele turistice şi investiţii şi că fără aceste surse de venit „am rămâne fară bani în câteva zile”.