* APIA Brăila mai are de rezolvat circa 1.500 de dosare în care apar probleme cu supradeclarările sau este vorba despre terenuri posibil abandonate
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că la nivel naţional a plătit, până în prezent, peste 1,3 miliarde lei, reprezentând avansul de 70% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS). "APIA a plătit sprijinul pe suprafaţă la peste 778.000 de fermieri, astfel încât vorbim de gestionarea a circa 17.000 de dosare pe zi. Gestionarea implică mai multe etape, de la finalizarea tuturor controalelor, respectiv administrativ, pe teren şi prin teledetecţie, soluţionarea supradeclarărilor, controlul administrativ în sistem, până la autorizarea şi efectuarea plăţii", a declarat directorul general APIA Melinda Kerekes. În plan local potrivit informaţiilor prezentate de conducerea centrului judeţean al APIA, au fost soluţionate aproximativ 14.000 din totalul de 15.809 de cereri de subvenţie înregistrare de fermierii brăileni. Diferenţa este reprezentată de dosarele în cazul cărora sunt probleme în sensul supradeclarării, suspiciunii că ar putea fi abandonate sau în cazurile în care a fost schimbată categoria terenurilor pentru care se solicită subvenţie, fără a se anunţa APIA.
Reamintim că pentru a facilita accesul la credite al fermierilor pentru activităţile curente, APIA a încheiat Convenţii cu BRD - GSG, CEC Bank, BCR şi Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA. Potrivit convenţiei, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2009 şi că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentr