Amenajată de Consiliul Judeţean (CJ) Prahova pentru funcţionarii instituţiei, o parcare de aproape 100 de locuri rămâne închisă şoferilor şi în afara orelor de program. Sursa: Marius Nica
La intrarea în parcarea administrată de CJ Prahova, din centrul Ploieştiului, a fost montat un semn rutier privind accesul interzis, cu excepţia angajaţilor instituţiei, deşi în afara orelor de program a funcţionarilor instituţiei ar trebui să devină publică, mai ales că după ora 16.30 e aproape imposibil să îţi parchezi maşina în centrul oraşului.
„Nu mi se pare corect ca în timp ce eu caut un loc minute în şir, o parcare să stea goală pentru că aşa vor unii cu funcţii”, spune Costel Soare, unul dintre şoferii nemulţumiţi.
Restricţii din cauza unui şantier
De partea cealaltă, autorităţile invocă un şantier pentru ocuparea permanentă a parcării respective, iar poliţiştii rutieri ridică din umeri.
„Accesul în parcarea de la Palatul Administrativ se face sub control, atât în timpul, cât şi în afara orelor de program, din cauza lucrărilor de reparaţii efectuate la această clădire”, a declarat Antoaneta Varga, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Prahova.
„Atât timp cât este vorba despre o parcare administrată de o instituţie publică, noi nu putem interveni” susţine comisarul şef Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova.