Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Nita, vicepresedinte PSD: Trebuie sa ne pregatim de opozitie

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 3 decembrie 2009 ·

Partidul Social Democrat are un plan B, pentru scenariul in care Mircea Geoana pierde alegerile prezidentiale. "Totdeauna, un partid serios si responsabil are si un plan B. Asta inseamna ca trebuie sa ne pregatim de Opozitie. Luam in calcul si acest scenariu, sigur", a declarat pentru RFI vicepresedintele PSD Constantin Nita. Pe de alta parte, Constantin Nita recunoaste ca afisele electorale negative la adresa lui Traian Basescu au fost facute de PSD. "Afisele negative au fost facute ca un raspuns la ceea ce au facut cei de la PDL, pentru ca ei au inceput lucrurile astea. De altfel, in toate campaniile electorale, cei de la PDL s-au dedat la asemenea actiuni, iar eu nu sunt de acord cu ele. Fiecare partid are dreptul sa-si promoveze candidatul sau candidatii, dar lucrul acesta poate fi facut printr-un program de marketing bine pus la punct si nicidecum printr-o campanie negativa, cateodata desantata si care nu are nimic de-a face cu interesele cetatenilor si cu interesele tarii", a explicat fostul ministru pentru IMM. Intrebat de RFI ce garantii poate oferi PSD ca Mircea Geoana va fi un alt fel de sef al statului, daca ajunge presedinte, liderul social-democrat a precizat ca e greu de dat astfel de garantii, dar se arata convins ca seful sau de partid va fi un presedinte diferit. "Este greu de dat garantii suta la suta, dar din cate il cunosc eu pe presedintele Mircea Geoana este un om onest, este un om echilibrat, un om care a trait mult in strainatate, are o relatie buna atat pe Uniunea Europeana, cat si pe Statele Unite ale Americii, stie sa se faca placut in relatiile cu marile cancelarii ale lumii si sunt convins ca va fi un factor de mediere in societatea romaneasca. El a condus un partid nu usor si nu cu putine personalitati si a reusit totusi sa mentina un echilibru in Partidul Social Democrat si nu vad nici un motiv pentru care nu ar reusi sa mentina acest e

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 34 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 18 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 59 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 34 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°