Visul ei din copilărie s-a împlinit. Şi-a dorit să devină pictor, iar de 30 de ani îi învaţă pe copii tainele culorilor.
Provine dintr-un sat apropiat celui în care s-a născut Marin Preda. A crescut într-o familie simplă, de la ţară, dar pentru care educaţia a fost mereu pe primul loc. „Până la 14 ani, am fost un copil cuminte care mergea cu vitele. Părinţii mei au fost ţărani simpli. Tata avea meseria de merceolog, magazioner pe la CAP, în sfârşit, oameni foarte simpli“, ne spune Polia Rădoi despre familia sa. Pasiunea pentru pictură a apărut de-abia în clasa a V-a, când a primit un set de acuarele de la sora ei.
„Drumul meu în viaţă l-am ştiut din clasa a V-a. Îmi doream să ajung pictoriţă. Am descoperit singură, când am primit primele acuarele. Apoi, învăţătorul, care era profesor de desen, m-a încurajat“, îşi aminteşte Polia. A fost nevoită să înfrunte mentalitatea tatălui, pentru a-şi duce mai departe visul de a deveni pictor. „Am fost consecventă. A trebuit să mă lupt puţin cu mentalitatea tatălui, dar mama a fost cea care m-a susţinut încă de la început. De tata îmi ascundeam pensulele, că mă certa. Îmi spunea să fac altceva mai util“, îşi aminteşte profesoara.
De 15 ani predă la Severin
La 14 ani, şi-a părăsit satul natal pentru a urma cursurile Liceului de Artă din Craiova, iar mai apoi ale Institutului de Artă din Bucureşti.
De 30 de ani îi învaţă pe copii tainele desenului şi ale picturii, iar de 15 ani profesează în cadrul Liceului de Artă din Severin. Pe lângă activitatea didactică, Polia Rădoi se dedică în totalitate meseriei pe care a ales-o, aceea ce pictor. „Atunci când pictez, mă situez în afara timpului, nu mă mai atinge nimic. Tot ce se întâmplă neplăcut în exterior dispare. Dacă cineva m-ar lăsa să pictez, aş picta fără să mă opresc, fără să dorm, fără să simt nevoia de sete. Pe undeva este o exagerare, recunosc
