Schimbul de emailuri dintre cuplul care a intrat fără invitaţie la dineul oficial organizat de Casa Albă şi un oficial din Pentagon, dat publicităţii, demonstrează hotărârea înveruşunată a soţilor Salahi de a obţine o invitaţie.
Aceste emailuri, obţinute de postul ABC, arată că Tareq Salahi şi soţia sa Michaele au depus eforturi pentru a fi invitaţi la dineul organizat de Casa Albă în onoarea premierului indian Manmohan Singh, aparent, însă, fără niciun rezultat.
"În cele din urmă, am ajuns la uşă la 18.30, pentru a veifica dacă ne-a fost aprobată invitaţia şi dacă numele nostru apare pe listă", i-a scris Tareq Salehi unei angajate a Pentagonului, Michelle Jones, însărcinată cu relaţia dintre Casa Albă şi Departamentul Apărării.
O serie de emailuri trimise acestui oficial demonstrează că soţii Salahi au făcut presiuni timp de mai multe zile pentru a fi înscrişi pe lista invitaţilor. Cuplul a reuşit în cele din urmă să intre în reşedinţa prezidenţială la dineul din 24 noiembrie, iar Secret Service, însărcinat cu protecţia lui Barack Obama, a lansat o anchetă pentru a determina cum s-a întâmplat acest lucru.
Cu câteva ore înainte de dineu, contactul lor de la Pentagon le-a lăsat un mesaj pe robotul telefonic, repetându-le că nu au fost invitaţi, dar au ales să îl ignore, potrivit emailurilor trimise de avocatul lor postului de televiziune. "Am primit mesajul dumneavoastră când ne-am întors. Oricum, totul s-a rezolvat cu bine în cele din urmă", i-a răspus Tareq Salehi.
Cuplul a stat alături de preşedintele american Barack Obama şi a dat mâna cu acesta, potrivit unei fotografii.Imaginea îl prezintă pe Obama surâzător, primindu-i pe cei doi intruşi - Tareq şi Michaele Salahi - printre invitaţii de la intrare.
Secret Service, care se ocupă de securitatea Casei Albe şi de protecţia preşedintelui, a făcut o mea culpa neobişnuită, dire