United Co Rusal, compania miliardarului Oleg Deripaska, a semnat cu creditorii un acord in valoare de 17 mld. dolari (11,3 mld. euro), acesta fiind cel mai important proces de restructurare a unor datorii din istoria Rusiei, potrivit unor surse apropiate, scrie Bloomberg.
Mai mult de 70 banci din Rusia si strainatate au fost de acord sa permita celui mai mare producator mondial de aluminiu rambursarea datoriilor peste sapte ani, potrivit unor persoane care au refuzat sa fie identificate deoarece discutiile au fost private. Miliardarul Mikhail Prokhorov a fost de acord sa preschimbe o parte din datorii in actiuni Rusal, majorandu-si astfel participatia in cadrul companiei si devenind al doilea cel mai important actionar, potrivit acelorasi surse.
Acordul survine dupa mai mult de un an de la debutul discutiilor si inlatura un obstacol ce se interpunea in calea organizarii unei oferte publice initiale la Hong Kong. Rusal, in cadrul careia directorul executiv Oleg Deripaska detine 53% din actiuni, intentioneaza sa vanda luna aceasta o participatie de 10% investitorilor la Hong Kong. Compania ar putea sa se listeze si la bursa din Paris.
Printre creditori se gasesc si Royal Bank of Scotland Group, Deutsche Bank, Sumitomo Mitsui Financial Group, Barclays, BNP Paribas, Commerzbank si Natixis. Vnesheconombank, sau VEB, o banca ruseasca aflata sub controlul statului al carei consiliu director este prezidat de premierul Vladimir Putin, este insa cel mai mare creditor.
Fondul de hedging BlueCrest Capital Management cu sediul in Londra, care a oferit companiei 100 mil. dolari, este ultimul creditor care a semnat acordul privind planul de restructurare, potrivit Vedemosti, un ziar din Rusia care a citat o sursa din cadrul Rusal ce a refuzat sa i se faca publica identitatea.
United Co Rusal, compania miliardarului Oleg Deripaska, a semnat cu creditori