Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce sperante au venit politicienii la dezbaterea Basescu-Geoana?

Publicat in Ziare.com, joi 3 decembrie 2009 ·

Rand pe rand, politicieni din ambele tabere, atata a lui Traian Basescu, cat si a lui Mircea Geoana, au urcat treptele Palatului Parlamentului.

Unii s-au multumit doar sa-i salute pe jurnalisti, altii au spus si cateva cuvinte de sustinere pentru favoritul lor.

Primarul Constantei, Radu Mazare, a spus ca dezbaterea nu este nici pe departe decisiva, cei care o vor urmari din fata televizoarelor stiind deja pe cine vor pune stampila duminica.

"(Mircea Geoana, n.red.) Va trebui sa le spuna celor de acasa pe ce drum urmeaza sa mergem. Dezbaterea nu va fi decisiva, cred ca oamenii deja si-au format o impresie.

Geoana stie sa adune oamenii in jurul lui si asta e cheia succesului", l-a laudat Mazare pe seful sau de partid, gasindu-i, totusi, si un defect: "poate ca e prea diplomat in fata unor nesimtiti".

Urmatorul sosit a fost tot din tabara social-democratilor, Viorel Hrebenciuc. Acesta a fost foarte zgarcit in declaratii, limitandu-se sa spuna doar ca "domnul Basescu va continua scandalul cu care ne-a obisnuit de cinci ani de zile si domnul Geoana ii va raspunde!".

Primarul Sibiului si cel sustinut de Geoana pentru postul de premier al Romaniei, Klaus Iohannis, a spus ca asteapta ca in decursul acestei dezbateri sa primeasca anumite raspunsuri de la ambii candidati.

"Astept si eu cateva raspunsuri de la cei doi candidati. Cred ca este foarte important sa se dea niste raspunsuri pe proiecte politice si, pe langa acest fapt, cred ca este important pentru cei de acasa sa fie o dezbatere interesanta", a spus Iohannis.

Adversarul celor doi in urma cu doar o saptamana, acum sustinator al lui Mircea Geoana, Crin Antonescu, a spus ca nu asteapta nimic de la Traian Basescu deoarece stie exact ce va face si ce va spune.

"Cu Traian Basescu sunt lamurit de multa vreme, chiar n

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 31 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°