Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a adus recent în discuţie posibilitatea ca o nouă monedă internaţională să evolueze din drepturile speciale de tragere (DST), unităţile de cont utilizate de FMI, şi să pună capăt dominaţiei dolarului.

Ideea nu este nouă, fiind vehiculată în anii '40 de John Maynard Keynes, care a sugerat introducerea conceptului "bancor" ca etalon şi monedă de rezervă. Iar înaintea lui Strauss-Kahn s-a exprimat în favoarea unei noi monede internaţionale, după model keynesist, guvernatorul băncii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan.

Haideţi să vedem însă ce părere au economiştii liberali despre o astfel de iniţiativă. Murray Newton Rothbard scria în celebra sa carte "Ce le-a făcut Statul banilor noştri?" că etalonul aur clasic se zbate în uitare, iar ţelul ultim al majorităţii liderilor americani şi mondiali e reprezentat de vechea viziune keynesistă a unui unic etalon discreţionar de hârtie, o nouă unitate monetară emisă de o Bancă Mondială de Rezerve (BMR).

Că noua monedă va purta denumirea de "bancor" (oferită de Keynes), de "unita" (propusă de secretarul trezoreriei americane din timpul celui de-al doilea război mondial, Harry Dexter White) sau de "phoenix" (sugerată de "The Economist") nu are nici o importanţă. Ideea esenţială este că o asemenea monedă internaţională de hârtie, deşi într-adevăr eliberată de crize ale balanţelor de plăţi, de vreme ce BMR poate emite câţi bancori doreşte şi să-i ofere ţării în dificultate, va da frâu liber unei inflaţii mondiale nelimitate, nestăvilită nici de crizele balanţelor de plăţi, nici de deprecierea cursurilor de schimb.

BMR va deveni în acel moment determinantul absolut al ofertei de monedă a lumii şi al distribuţiei ei pe naţiuni. BMR ar putea şi chiar

va supune lumea la ceea ce ea consideră a fi o inflaţie înţel