Decembrie 2004. Entuziasmul schimbării puterii crease o stare specială. De aşteptare şi oarecare speranţă. Evident, în mai bine, potrivit sloganului cel mai cunoscut al campaniei portocalii. După cinci ani lungi, cu momente dificile, tensiune socială şi politică fără precedent, am toate motivele să fiu profund dezamăgit de preşedintele actual. Care mai doreşte un mandat.

Tabloul va fi acelaşi: răfuială permanentă, dezvoltare foarte lentă, nimicuri balcanice ridicate la rang de politică de stat, lipsă de viziune în privinţa nevoilor zilnice ale unei majorităţi dezamăgite şi abrutizate de lovitura zilnică pe care o primeşte de la un stat neprietenos.

Sunt dintre acei naivi care au crezut că sosirea la putere a lui Traian Băsescu va schimba identitatea României. Ştiam că e un personaj care controlează total deciziile, oamenii, instituţiile. Că nu acceptă să-i sufle nimeni în ciorbă. Mi se părea un atu la vremea aceea. Speram că asta îi va da putere să treacă peste orice obstacol birocratic. Mă obseda, la fel ca şi acum, catastrofa infrastructurii rutiere şi a căilor ferate, dar şi a celei medicale.

Mi-am zis atunci: "A venit Băsescu, a fost de cinci ori ministru sub Iliescu şi Constantinescu, este expert în transporturi. O să ne umplem de autostrăzi". Nici acum nu ştiu ce-o fi fost în capul meu. Gândirea mea pozitivă era generată de speranţa că cel care a dorit cu orice preţ să ne scoată autostrăzile din cap va deveni mai bun. Că va evolua politic şi managerial. În 2005, ca jurnalist am sprijinit câteva proiecte ale preşedintelui.

Prin analizele mele, în scris sau la tv. În special în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Din punctul acesta de vedere, a fost un bun continuator al politicilor curajoase şi de mare deschidere ale guvernării 2001-2004. Atunci s-au pus fundamente solide pentru cooperarea amplă şi adâncă a serviciilor de info