Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Treceri de pietoni cu flash în premieră în oraş

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Municipalitatea, a demarat la sfârşitul lunii trecute o serie de lucrări de amenajare la trecerile de pietoni situate pe artere intens circulate sau în apropierea unor şcoli.

Noul tip de amenajare a trecerilor de pietoni presupune retrasarea acestora şi amplasarea de o parte şi de alta a trecerii de pietoni a unor indicatoare dotate cu lumini intermitente. Indicatoarele sunt conectate la reţeaua de iluminat public. Pe timpul nopţii indicatoarele funcţionează cu curent de pe reţeaua de iluminat, iar pe timpul zilei funcţionează cu curentul existent în acumulatorii cu care sunt dotate. Astfel de lucrări de amenajare sunt planificate pentru un număr de 18 locaţii, respectiv pe Corneliu Coposu la Cazarma 90 şi la Sala Thalia, pe Semaforului în dreptul pieţei agroalimentare, la intersecţia cu Şureanu, la intersecţia cu Oaşa şi la intersecţia cu Electricienilor, pe Vasile Milea la intersecţie cu Oituz, în dreptul Inspectoratului de Poliţie şi în dreptul Băncii Carpatica, pe Alba Iulia în dreptul staţiei de carburaţi Aral, pe Rahovei la intersecţie cu Aleea Şelimbăr, pe Dima la intersecţie cu Calea Cisnădiei, pe Argeşului la şcoala 16, pe Hermann Oberth la intersecţie cu Fabricii, pe Ştefan cel Mare la biserică, pe strada Lungă la biserică şi pe Calea Guşteriţei la intersecţie cu Treboniu Laurean. „Cred că în acest fel oferim o mai mare siguranţă traficului pietonal în zone foarte intens circulate” a explicat primarul Klaus Iohannis.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 2 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 3 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 3 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Șapte persoane au fost încătușate de polițiștii din Miercurea-Ciuc după un scandal izbucnit în parcarea magazinului Kaufland

Informația Harghitei acum o ora
Vineri după amiază, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Miercurea-Ciuc ar fi izbucnit un scandal între

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum o ora
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

24°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°