Ezit de multă vreme dacă să formulez cîteva reflecţii pe marginea ediţiei româneşti a trilogiei lui Leszek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, înainte sau după publicarea sa integrală la Curtea Veche. Aşteptarea s-a prelungit prea mult şi, în acelaşi timp, presimt că apariţia ultimelor două tomuri este foarte aproape. De unde rîndurile de faţă, ce urmează altora din Observator cultural, prilejuite de versiunea românească a volumului I (Fondatorii) sau de moartea autorului în luna iulie a acestui an.
Un efort de disecare integrală a crezului marxist Amînarea a mai avut o cauză. Am fost curios să văd dacă receptarea locală a monumentalei cărţi din 1978 se va desfăşura în întregime pe linia indicată de prefaţa lui Vladimir Tismăneanu sau va devia cumva de la ea. Pînă acum, nu ştiu despre existenţa unor asemenea devieri. Găsim acolo, cu previzibile referinţe autobiografice, o înţelegere a istoriei marxismului ca produs al despărţirii critice faţă de comunism. Abordat pe firul dezvrăjirii ideologice, marxismul este tratat, în mod exclusiv, ca doctrină şi ideologie. Cam acestea au fost, cu siguranţă, şi intenţiile filozofului polonez. Ca efort de disecare integrală a crezului marxist şi de anulare a credibilităţii sale în toate întrupările pe care le-a adoptat, pledoaria lui Kolakowski este, într-un fel, definitivă. E adevărat că îi lipseşte un principiu unificator al criticii, pe care îl găsim, de exemplu, în demersul de aceeaşi natură al colegului şi discipolului său Andrzej Walicki (Marxism and the Leap to the Kingdom of Freedom, 1995). Pentru cel din urmă, nucleul totalitar al marxismului este concepţia despre eliberare ca dezalienare, asociată cu respingerea ideii liberale despre libertate. Cel mai probabil, Kolakowski nici nu a intenţionat să îşi construiască argumentele în jurul unei idei centrale, ferindu-se de riscul oricărui fel
